In anii 1600, Anglia celebra o zi numita "Sambata Mamelor", in a patra sambata a postului Pastelui, pentru a cinsti mamele. In acele timpuri, multi oameni saraci lucrau ca servitori pentru bogatasi. Cum cea mai mare parte a slujbelor erau departe, acestia locuiau in casa stapanului lor. De Sambata Mamelor aveau permisiunea de a-si petrece ziua alaturi de cei dragi. O prajitura speciala se gatea pentru aceasta ocazie festiva.
Odata cu raspandirea religiei crestine pe glob, istoricii sunt de parere ca "Mama Biserica" a substituit cealalta sarbatoare "Mama Zeita". Multi spun ca ceremoniile care erau tinute in cinstea lui Cybele au fost adoptate de biserica pentru a venera pe Maria, mama lui Isus Cristos. Ele reprezentau puterea spirituala care ne-a dat viata si ne protejeaza de tot ceea ce este rau. In timp, cele doua sarbatori s-au amestecat si au devenit una singura "Ziua Mamei".
In Statele Unite ale Americii, sarbatoarea dedicata mamei, a fost pentru prima data propusa, in anul 1872, de catre Julia Ward Howe. Trebuia sa fie o zi dedicata pacii.
In anul 1907, Ana Jarvis, din Philadelphia, a inceput o campanie pentru a stabili ziua nationala a mamei. Jarvis a reusit sa convinga biserica din Grafton, din vestul Virginiei, sa celebreze "ziua mamei" in mai, cand comemora doi ani de la moartea mamei sale. Julia era foarte atasata de mama sa, Reese Jarvis, profesoara la Biserica Metodista din Grafton, Virginia de Vest. Astfel ca, atunci cand mama sa s-a stins din viata, impreuna cu sora sa oarba Elisinore, au incercat sa creeze o zi speciala dedicata mamelor. Simteau ca astfel copiii, care deseori isi neglijeaza de multe ori mama, sa realizeze ca trebuie sa-i acorde dragostea cuvenita cand inca aceasta mai este in viata. Erau de parere ca o zi dedicata mamei ar creste respectul pentru parinti si va uni mai mult familiile.
Jarvis si sustinatorii ei au inceput sa scrie ministrilor, oamenilor de afaceri si politicienilor explicandu-le dorinta lor de a stabili o zi nationala a mamei. Ca rezultat al eforturilor lor prima zi a mamei a fost tinuta pe data de 10 mai 1908. Garoafele au devenit simbolul acestei zile, fiind florile favorite ale fostei doamne Reese Jarvis. In zilele noastre garoafa rosie este simbolul unei mame inca in viata, in timp ce garoafa alba comemoreaza pierderea ei.
Prima proclamatie a "Zilei Mamei" a fost citita de guvernatorul statului Virginia de Vest, in anul 1910. Oklahoma a celebrat de asemenea aceasta zi, in acelasi an. Pana in urmatorul an, "Ziua mamei" s-a celebrat in toate statele.
Presedintele Woodrow Wilson, a facut in anul 1914 un anunt oficial proclamand "Ziua mamei" ca zi de sarbatoare nationala in a doua duminica din luna mai.
Pe 12 decembrie 1912 a luat fiinta Asociatia Internationala pentru Ziua Mamei.
Astazi multe tari din lume isi aniverseaza ziua mamei, la momente diferite, dar exista tari ca: Danemarca, Finlanda, Italia, Turcia, Australia si Belgia care-si celebreaza de asemenea ziua mamei in aceeasi zi cu Statele Unite.
Cand Dumnezeu a creat mamele
Cand Dumnezeu crea mamele era in a sasea zi, cand un inger i-a aparut si i-a spus: "O sa cam ai de lucru la aceasta creatie…"Si Dumnezeu i-a raspuns: "Ai citit punctele acestei cereri?
· Trebuie sa se poata spala, dar sa nu fie din plastic;
· Sa aiba 180 de parti mobile…toate sa poata fi inlocuite;
· Sa alerge dupa cafea neagra;
· Sa aiba poale care sa dispara atunci cand sta in picioare;
· Un sarut care sa poata vindeca orice, de la un picior rupt si pana la o legatura de dragoste terminata prost;
· Sa aiba sase perechi de maini;
Ingerul si-a scuturat capul incet si a raspuns: "Sase perechi de maini…in nici un caz."
"Dar nu mainile sunt cele care imi fac mie probleme" a spus Dumnezeu "Ci cele trei perechi de ochi pe care mamele trebuie sa la aiba."
"Asa este modelul standard?" a intrebat ingerul.
Dumnezeu a dezaprobat "O pereche ca sa vada prin usa inchisa atunci cand intreaba: copii ce faceti acolo? O alta pereche in spatele capului pentru a vedea ceea ce nu ar trebui si bineinteles ultima in frunte pentru a se putea uita la copil cand acesta greseste si trebuie sa-i spuna: te inteleg si te iubesc.
Doamne, spuse ingerul, mai bine lasa pe maine…
"Nu pot" i-a raspuns Dumnezeu "Sunt asa de aproape de a crea ceva atat de apropiat mie. Deja am creat mama care se face singura bine atunci cand este bolnava…care poate hrani o familie de sase persoane cu un singur hamburgher…"
Ingerul a verificat modelul si a spus "Este prea firava".
"Dar este rezistenta!" a raspuns Dumnezeu "Nu poti sa-ti imaginezi cate poate indura mama asta!"
"Poate sa gandeasca?"
"Nu numai ca poate sa gandeasca dar poate rationa si face compromisuri." a spus Creatorul.
In final, ingerul s-a aplecat si si-a trecut degetele pe obrajii mamei. "Exista o crapatura" s-a pronuntat el. "Ti-am spus ca te straduiesti prea mult cu acest model."
"Nu este o crapatura" a raspuns Domnul "Este o lacrima"
"La ce foloseste?" a intrebat ingerul.
"Este pentru fericire, pentru tristete, pentru dezamagiri, penrru durere, pentru singuratate si pentru mandrie."
"Esti un geniu!" a exclamat ingerul.
Domnul s-a uitat trist si a spus "Dar nu am pus-o eu acolo!"
Mama
de George Cosbuc
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
de George Cosbuc
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
